Fanii englezi care vor efectua deplasarea la București pentru meciul Steaua – FC Liverpool, din 2 decembrie, sunt sfătuiți să fie atenți la hoții din capitala României, informează site-ul oficial al clubului britanic.
Site-ul clubului publică 10 sfaturi date de Ambasada Marii Britanii la București pentru sejurul suporterilor englezi în capitala României.
Pe lângă informațiile legate de accesul în stadion (trafic intens, străzi închise circulației în jurul arenei, interzicerea accesului suporterilor aflați în stare de ebrietate), se menționează că, în unele baruri și restaurante din București, angajații înceacă să profite de pe urma turiștilor/suporterilor străini și se recomandă solicitarea listei de prețuri înainte de a se comanda băuturi sau mâncare. De asemenea, în cazul taximetriștilor, se recomandă folosirea vehiculelor care au afișate numele companiei și licența, suporterii fiind sfătuiți să se și informreze, în prealabil, asupra prețului călătoriei.
Fanilor englezi li se mai recomandă să fie atenți la hoții de buzunare, în zonele aglomerate, mai ales lângă casele de schimb valutar, hoteluri, în mijloacele de transport în comun și în principalele gări. „Atenție în permanență la grupurile organizate de hoți deghizați în polițiști care solicită actele de identitate și la persoanele care încearcă să distragă atenția, în timp ce complicii lor încearcă să fure ceasuri sau bijuterii!”.
În încheierea listei de sfaturi, se recomandă atenție sporită în oraș: „Suporterii noștri au o vastă experiență în deplasările prin Europa, dar le sugerăm ca, la București, să fie mereu atenți la ce se întâmplă în jurul lor și să nu se depărteze de centrul orașului”.
FC Liverpool este una dintre adversarele formației Steaua în grupa K din Liga Europa. Primul meci dintre cele două echipe a avut loc în Anglia și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-1. Jocul de la București va avea loc joi 2 decembrie.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER